Cultura Hamangia

Dobrogea este ultimul teritoriu neolitizat din Peninsula Balcanică. Purtătorii culturii Hamangia apar aici abia la sfârșitul (probabil, ultimul sfert) celui de-al VІ-lea mil. î. Hr. În comparație cu vecinii, cultura lor materială pare prea arhaică și întârziată aproape în orice sferă – lipsa utilizării nucleelor mari pentru prelucrarea silexului, locuințe săpate sau semi-săpate în pământ, prezența consistentă a vânatului și peștelui în regimul alimentar, numărul redus de forme ceramice utilizate și decorarea săracă a vaselor. După cum se poate observa, neolitizarea acestui teritoriu diferă semnificativ de procesele care au avut loc mai devreme în părțile sudice și vestice ale peninsulei. Motivele acestui fenomen se caută în două direcții:

1. Schimbările climatice, care au afectat teritorii vaste. În perioada anilor 5300-5100 î. Hr. temperaturile medii anuale au crescut pe plan global. Clima mai umedă instaurată în zona temperată a contribuit la dezvoltarea comunităților forestiere în văile râurilor și în teritoriile de stepă ale Dobrogei, mai favorabile traiului popoarelor sedentare (Bozilova, Filipova 1986; Božilova, Tonkov 2002; Marinova 2005).
2. Prezența în zona a rămășițelor unei populații pre-neolitice subzistând din vânătoare, culegerea plantelor și pescuit, care a fost integrată de coloniștii neolitici (Todorova 2011, 55).

Dacă în vederea susținerii primei teze dispunem de suficiente rezultate obținute din investigații paleoclimatice și de polen, pentru confirmarea celei de-a doua este necesară efectuarea de analize ADN care până în momentul de față nu sunt făcute la nivelul regiunii. În orice caz, neolitizarea Dobrogei are specificul său și a avut loc într-o zonă înconjurată de populație deja neolitizată. Poate că acesta este motivul ritmului de dezvoltare mult mai accelerat al populației hamangiene timpurii, forțată să se adapteze repede pentru a recupera rămânerea în urmă față de vecinii săi.

În prima fază a culturii în zona lacului Durankulak de astăzi apare un mic grup care se stabilește pe malul unui râu cu multe meandre, într-un loc bogat în izvoare și aflat în imediata apropiere a unei zone umede cu sol aluvial, potrivit pentru cultivarea plantelor. Acești primi purtători ai culturii locuiau în semibordeie, acoperite cu materiale vegetale. Practicau vânătoarea și pescuitul, dar se ocupau și cu agricultura și creșterea animalelor. Cultivau alac și grâu emmer, orz, pâlnie ervilă și linte. Animalele domestice sunt reprezentate de vite, oi, capre și porci. O mare parte dintre unelte sunt universale, utilizate în diverse scopuri, ponderea uneltelor specializate fiind redusă. Pentru confecționarea pieselor de silex se folosea materie primă locală, de calitate nu prea bună.

Locul, chiar dacă sărac în resurse naturale, s-a dovedit suficient de ospitalier pentru a asigura subzistența locuitorilor în decursul mai multor secole. În prima etapă a populării acestei zone, oamenii au învățat treptat să valorifice cât mai mult resursele naturale și să caute oportunități pentru o dezvoltare economică rapidă. Poate că viteza acestor procese este influențată de sistemul religios-ideologic deja stabilit și o distincție clară a structurii sociale, clar vizibile în practicile funerare ale locuitorilor. Morții erau îngropați în poziție întinsă, cu capul la nord, în gropi din afara teritoriului așezării. Mormintele bărbaților sunt mai bogate, ceea ce arată că ordinea patriarhală a predominat în comunitate. Bărbații erau trimiși în „lumea de dincolo” cu podoabele lor personale – brățări și coliere. Uneori în morminte se găsesc cranii de ierbivore mari – măgar sălbatic, cerb, vită. Acestea s-ar putea să fie rămășițele unui ospăț funerar ori trofee de vânătoare ale celor înmormântați.

Este posibil ca ascensiunea rapidă a comunităților hamangiene să se datoreze scoicilor din moluște mediteranene – Spondylus, Glycymeris și Dentalium, pe care le distribuiau. Acestea erau foarte căutate pentru confecționarea podoabelor și se pare că purtătorii culturii Hamangia au fost principalii lor distribuitori în partea de nord a Peninsulei Balcanice. Concentrația mare a acestor materii prime exotice pe teritoriul Dobrogei sugerează faptul că încă din epoca neoliticului târziu a fost creat un sistem bine organizat de livrare și legături cu Marea Egee, bazat, cel mai probabil, pe cabotaj. Acest fapt explică și trecerea la viața sedentară a primelor comunități hamangiene în apropierea țărmului, precum și concentrarea mare, în toate fazele culturii, a așezărilor de-a lungul Mării Negre.

Noul mod de viață, într-o continuă ascensiune, și producția hranei, bazată nu doar pe vânătoare și culegerea plantelor pentru asigurarea subzistenței, au dus la creștere demografică și prosperitate. În cea de-a doua fază a culturii Hamangia purtătorii acesteia au început să colonizeze tot mai intens teritoriul Dobrogei – atât de-a lungul malului mării, cât și interiorul. Cu toate că în prezent cercetările se află încă în faza inițială și informațiile sunt fragmentare, se pare că spre sfâșitul epocii neolitice comunitățile hamangiene populau întregul Podiș Dobrogean – de la Dunăre până la valea râului Batova. Îmbunătățirea climei a permis însușirea unor terenuri necultivate până atunci, s-a schimbat și modelul populării. Deja pentru hamangieni sunt potrivite nu numai zonele umede de-a lungul mării, ci și pământurile din interiorul Dobrogei. Așezările sunt situate nu doar pe terase plate, ci și pe versanții mai abrupți ai zonelor accidentate. Din bordeie și semibordeie se trece la construirea locuințelor de suprafață din nuiele împletite acoperite cu lut. În paralel cu îmbunătățirea stării materiale se observă și complicarea și aprofundarea proceselor din sfera spirituală. Peste tot se întâlnește o plastică antropomorfă specifică, ale căror trăsături de bază sunt liniile curate, geometricitatea și modelarea capului în forma unei prisme cu secțiune transversală triunghiulară. Figurinele înfățișează cel mai des femei stând în picioare, cu șolduri largi și mâinile întinse sau puse pe abdomen (Vajsov 1992; Вайсов 1993). Ca și la celelalte culturi agricole timpurii, acestea cel mai probabil întruchipează Marea Zeiță Mamă, simbol al fertilității. Figurinele de bărbați, mai rar întâlnite (Berciu 1960) probabil prezintă cultul strămoșilor, a cărui cea mai clară expresie sunt tradițiile legate de practicile funerare.

Și în cea de-a doua fază a culturii Hamangia poziția predominantă la înmormântare rămâne cea întinsă pe spate, cu capul la nord. Rareori se întâlnesc și femei, îngropate în poziție chircit pe stânga sau pe dreapta, cu aceeași orientare a capului. Tot mai des se găsesc urme de ospețe funerare în jurul mormintelor, continuând practica să fie folosite capetele unor ierbivore mari. În timpul acestor ospețe se spărgeau și vase mari de ceramică cu decorare bogată incizată, uneori fragmentele ceramice fiind puse și în morminte. În mod simbolic, morții participau la ospețe, în gura lor fiind puse mici vase cu mâncare sau băutură. Simbolistica ese clară, avându-se în vedere faptul că, special pentru înmormântări, se făceau copii micșorate ale unor vase reale, arse superficial (Todorova 2002). Apar și primele morminte simbolice – în care lipsesc rămășițeșe defunctului; se făceau astfel de înmormântări simbolice pentru îmblânzirea duhului vreunui membru al comunității, răpus sau decedat departe de rude.

Rolul conducător al bărbatului devine tot mai clar. Inventarele funerare ale mormintelor de bărbați sunt mai bogate, găsindu-se o mare varietate de podoabe – brățări din scoici de moluște marine, coliere din diverse materiale, unelte din roci lustruite. Tot mai populare devin mărgelele din malachit, atestând interesul tot mai mare pentru cupru. Mai des se găsesc și grandele (canini neerupți de cerb), folosite ca mărgele pentru coliere, brățări și aplice cusute pe haine și centuri. Cel mai probabil aceste podoabe evidențiază abilitățile de vânătoare ale posesorilor lor sau sunt unele dintre cele mai vechi însemne ale statutului social superior.

Odată cu expansiunea teritorială a comunităților Hamangia se intensifică și contactele cu vecinii. În așezări și necropole sunt descoperite fragmente din vase aduse din arealele culturilor Boian (Comşa 1978, 17; Berciu 1966, 26) și Usoe (Славчев 2008, 45-48). Baza de materii prime se îmbogățește. Începe să apară si silex de bună calitate importat din zona Ludogorie, precum și serpentinită (cel mai probabil provenind din munții Rodopi).

Deocamdată, cea de-a treia fază a culturii Hamangia este cel mai puțin cercetată în Bulgaria și concluziile privind evoluția sa sunt doar preliminare. Se pare că aria de răspândire s-a restrâns din vest, întrucât așezările din faza precedentă sunt părăsite și încetează să existe. Motivul probabil este presiunea din partea purtătorilor culturii Boian, faza Vidra, ai căror deplasare de-a lungul Dunării dinspre vest spre est este clar demonstrată. Treptat, ei au împins purtătotii culturii Hamangia, cucerind spațiul pe care aceștia îl populau. Aceasta duce la consolidarea internă a culturii și a unor procese de integrare tot mai accentuate cu vecinii lor din sud – purtătorii culturii Sava, care populau regiunea Longoza. Vremurile tumultoase duc la schimbări în arhitectura și amenajarea așezărilor. Încep să fie căutate locuri protejate natual, permițând o bună supraveghere a împrejurimilor. În această perioadă, locuitorii așezării din apropierea lacului Durankulak de astăzi își părăsesc vechiul habitat și își construiesc noile locuințe pe dealul stâncos, protejat din trei părți de meandrele râului. Clădirile sunt masive, spațioase, cu un soclu de piatră, deasupra căruia sunt ridicați pereți din lut și lemn. Străzile sunt drepte, pavate cu pietre sau lut bătătorit.

Noile vremuri – epoca eneolitică – își lasă amprenta nu doar asupra arhitecturii. Încep și se aprofundează treptat tot mai multe schimbări economice. Deja agricultura și creșterea animalelor joacă un rol mai important în economie. Grâul și orzul sunt principalele cereale cultivate (Вайсов и др. 2018, 40), randamentul lor și, respectiv, stocurile, crescând semnificativ. Ponderea vânătorii în dieta populației scade în locul creșterii bovinelor și porcinelor. Se pare că au fost exterminați și ultimii măgari sălbatici care populau zonele de stepă ale Dobrogei (Тодорова 2011, 67). Pescuitul însă continuă să joace un rol economic tot atât de important.

Are loc, de asemenea, și o dezvoltare puternică a tehnologiilor. Locul de frunte îl ocupă metalurgia, purtătorii culturii Hamangia având un rol semnificativ în impunerea noului material obținut – cuprul – în viața de zi cu zi. Dorința lor de a-l folosi duce la apropierea tot mai mare de vecinii lor din sud, prin și pe lângă terititoriile cărora trec în timpul expedițiilor lor comerciale pe care le întreprind pentru a-și procura metal și cochilii de scoici mediteraneene. În economie se observă o specializare, care devine tot mai strânsă, formându-se treptat grupuri de populație ce se ocupă cu producția specializată. Aceasta are un efect pozitiv asupra calității ceramicii. Piesele de podoabă sunt confecționate mai precis și mai detaliat, uneltele devin mai eficiente. Crește importul de silex din regiunea Ludogorie. Apare și prima armă de luptă corp la corp – toporul de luptă din corn.

Procesele menționate mai sus au dus la schimbări semnificative în structura societății și la evoluția considerabilă a conștiinței populației. Cu toate că în plastica antropomorfă nu se observă schimbări semnificative, practicile funerare evoluează considerabil și ilustrează foarte bine constituirea unei noi societăți, chalcolithice. Se impune conceptul de a nu fi deranjat somnul etern al celor decedați și mormintele încep să fie marcate: cu plăci de piatră – înfipte vertical sau depuse orizontal, ori prin fragmente ceramice mari. Continuă să predomine inhumația în poziție întinsă, cu capul îndreptat spre nord, însă apar tot mai multe morminte de femei îngropate în poziție chircită. Crește și numărul mormintelor simbolice, precum și al banchetelor funerare. Scad considerabil cazurile în care sunt depuse ca ofrande cranii de ierbivore mari. Cu toate că tipul inventarului funerar nu se modifică, în complexe crește numărul vaselor în schimbul uneltelor. Scade brusc numărul mormintelor fără inventar, ceea ce, de asemenea, este un indiciu pentru prosperitatea populației. Crește cantitatea și varietatea pieselor de podoabă. Apare și diadema – atât din mărgele de Spondylus, cât și din roci minerale. Sunt descoperite și primele înmormântări mai bogate, care ies în evidență pe fundalul inventarului mai standardizat al mormintelor „obișnuite“. Este evident că în societate începe o separare în diferite grupuri – războinici, meșteșugari, păstori, agricultori. În această lume „masculină“, rolul femeii rămâne pe locul doi, cu toate că descoprirea unor complexe mai bogate și mai ales mormântul cu idolii (mormântul M. 626  din necropola Durankulak) atestă păstrarea semnificației femeilor în viața socială și, probabil, chiar rolul lor primordial în practicarea normelor religioase și de cult.

Ultima, cea de-a patra fază a culturii Hamangia, reprezintă una din perioadele culturale cel mai bine studiate din punct de vedere teritorial și cronologic pe teritoriul Bulgariei. Cu toate că încă nu există sinteze asupra acesteia, imaginea evoluției societății hamangiene târzii, care a trăit în timpul epocii mijlocii a pietrei și cuprului, se poate reconstitui fiabil și detaliat.

În arealul culturii au loc schimbări semnificative. Purtătorii acesteia sunt împinși aproape în întregime de pe teritoriul Dobrogei de Nord de către triburile aparținând culturii Boian, faza Spanțov. Grupurile hamangiene populează o fâșie îngustă (nu mai mult de 40-45 km) de-a lungul țărmului Mării Negre. Granița nordică a teritoriului lor se întinde până la Constanța. La sud însă domeniile lor cuprind și valea râului Kamchia și ajung până la poalele Munților Balcani. Această extindere într-o zonă geografică complet diferită din punct de vedere al caracteristicilor și diversității reliefului se datorează încheierii proceselor intense de asimilare care au avut loc între culturile Hamangia și Sava. Triburile întrețin contacte intense între ele, ceea ce impulsionează creșterea lor dinamică și trecerea la următorul nivel, mai înalt, al dezvoltării lor – intarea în epoca eneolitică târzie. Acestea oglindesc procesele de consolidare globale care au loc pe întregul teritoriu Peninsulei Balcanice în perioada trecerii de la chalcolithicul timpuriu la cel târziu. Într-o perioadă foarte scurtă – în cel mult o sută – cincizeci de ani (4750-4600 î. Hr), comunitatea culturală care populează Longoza și Dobrogea de Sud înregistrează o dezvoltare foarte intensă și devine un fenomen primordial în nord-estul Peninsulei Balcanice și în zona de silvostepă a Europei de Est. Dacă cu câtva timp în urmă aceasta era puternic influențată de vecinii săi care populau teritoriile de nord și nord-est, la sfârșit începe să joace un rol major în relațiile bilaterale.

Un semn al vremurilor tumultuoase și al conflictelor militare este apariția de diverse fortificații care apărau așezările întemeiate în locuri protejate natural. Așezarea din punctul Dolapkupak,lângă com. Draganovo (Димов 2009, 12), era fortificată cu o groapă și un șanț, iar așezarea din locul Koriyata din apropierea orașului Suvorovo – cu un zid de piatră (Иванов, Янчев 1991). În jurul așezării de tip tell de la Provadia-Solnițata a fost ridicat un sistem complicat, compus dintr-un șanț și o palisadă de piatră și lut în care sunt incorporate ziduri de piatră cu bastioane (Николов и др. 2009, 66-71). Peste tot, clădirile sunt spațioase, masive, cu socluri de piatră și ziduri groase. Pereții deasupra acestora erau executați prin diverse tehnici, utilizându-se lut și lemn (Boyadžiev 2004, 1-6). Construcțiile mai reprezentative erau cu două etaje. Date despre utilizarea pietrei în construcțiile de locuințe lipsesc numai cu privire la așezarea de tip tell – Sava, situată în partea cea mai sudică a arealului culturii, .

În agricultură este consemnată extinderea gamei de plante cultivate pentru hrană. Pe lângă cele mai râspăndite – alacul, grâul emmer și orzul, purtătorii culturii Hamangia cultivau și grâu cu bob golaș, mei, latir, linte, mazăre și pâlnie ervilă. Culegeau alune de pădure, coarne, prune și struguri sălbatici (Маринова 2008а; Маринова 2008б; Маринова 2008в; Маринова 2009, 104; Славчев и др. 2018, 38). În privința animalelor domestice se observă preponderența – aproape dublă – a bovinelor față de ovine și caprine și prezența redusă a porcinelor. Se vânau cerbi, porci mistreți, caprioare, iepuri, vulpi (Нинов 2008а; Нинов 2008б; Славчев и др. 2018, 39), carnea de vânat fiind consumată mai rar (Нинов 2008б, 275) – cel mai probabil, din cauza importanței scăzute a vânătorii în viața economică.

Abia în ultima, a patra fază a culturii Hamangia, tehnica utilizării nucleelor mari începe să predomine în industria silexului (Sirakov 2002, 239-241; Анастасова 2008а; Славчев и др. 2017, 38), o tehnică utilizată de mult timp de către celelalte culturi de pe teritoriul Balcanilor Centrali și de Est. Motivul probabil al acestei „întârzieri“ este că abia în acea perioadă începe aprovizionarea mai intensă a zonei litorale cu silex de calitate, foarte clivabil, adus din regiunea Ludogorie. Se pare, însă, că dificultățile în procurarea rocilor vulcanice dure nu au fost depășite, întrucât uneltele de piatră rămân rare. În schimb, continuă confecționarea și utilizarea uneltelor de os și din corn de cerb.

Cu toate că s-a extins spre sud, arealul culturii Hamangia este limitat pe de o parte de particularitățile reliefului în această zonă a Peninsulei Balcanice, iar pe de alta – de triburile vecine, printre care de asemenea se observă o creștere demografică semnificativă. Acest lucru obligă populația hamangiană să caute modalități de a valorifica la maximum resursele disponibile, precum și noi căi de dezvoltare în viitor. Meșteșugurile încep să se distingă tot mai clar ca producții separate. Pe noul teritoriu al culturii Hamangia sunt documentate producții strict specializate – un centru pentru extracția sării din apropierea orașului Provadia și un atelier de ceramică lângă Suvorovo. Acestea anticipează schimbările radicale care vor urma în sfera economică, și prin urmare – în toate domeniile vieții.

Impulsul principal în acest sens se datorează importanței crescânde a metalurgiei. În perioada chalcolithicului mijlociu aceasta înregistrează o dezvoltare semnificativă (Dimitrov 2002, 128, 140-141) și purtătorii culturii Hamangia par a fi cei mai mari utilizatori de piese din metal din Peninsula Balcanică. În necropolele lor sunt descoperite cantități mari de mărgele de cupru, inele și brățări, precum și primele piese de aur prelucrat – mărgele confecționate dintr-o fâșie înfășurată. Evident, populația hamangiană începe să joace un rol de frunte în comerțul cu metale aflat în dezvoltare. Apariția și dezvoltarea mineritului și metalurgiei a dus la constituirea unor grupuri specializate de mineri și metalurgi, ai căror activitate nu le permite să aloce timp și să se angajeze în producția de alimente pentru propriile nevoi. Aceștia schimbă produsele din activitatea lor cu produse alimentare. Cel mai probabil, reprezentanții culturii Hamangia, care au dobândit experiență în distribuția pieselor confecționate din scoici mediteraneene, au reușit să se încadreze în această nișă comercială. Cunoștințele lor în sfera transportului pe apă – maritim și fluvial – le-a permis să devină intermadiari și organizatori ai unei rețele de schimburi comerciale vaste și cuprinzătoare. Acest schimb sistematic a stimulat și mai mult dezvoltarea producției specializate și relațiilor intense dintre triburi, pe un teritoriu amplu (Тодорова 1986, 165). O ilustrare bună a acestor noi posibilități este vestitul tezaur de la Cărbuna, descoperit pe teritoriul culturii Precucuteni-Tripolia, care conține – alături de alte obiecte – 444 piese de cupru și 270 podoabe de Spondylus (Сергеев 1963, 135; Дергачев 1998, 29–43, 45–47), ale căror origine ar trebui căutată în ținuturile situate la vest de coasta Mării Negre.

Noile relații, destul de complicate, rezultă în schimbări radicale în toate domeniile vieții comunităților preistorice. Producțiile locale, existente până atunci, se transformă în meșteșuguri. Apar meseriile – membrii societății încep să desfășoare activități individuale, legate de diferite aspecte ale sistemului economic. Începe producția în masă – confecționarea în serie a unor produse identice sau similare, care satisfac cerințele unor astfel produse ale unui grup mai restrâns sau mai larg de consumatori. Începuturile acestui sistem datează încă din neolitic, însă el se formează definitiv în epoca cuprului (eneolitic), când extinderea producției cuprinde, pe lângă metalurgie și olărit, țesătoria, prelucrarea mineralelor, confecționarea pieselor de os și a podoabelor din cochilii de moluște marine. Se observă o tranziție de la angajarea individului în activități colective la o activitate specializată care solicită muncă individuală. Schimbarea generală este în direcția valorificării abilităților personale ale fiecărui membru al societății.

Astfel, apare necesitatea coordonării eforturilor multidirecționale pentru a se obține cele mai satisfăcătoare rezultate pentru comunitate. Apariția producției specializate duce la nevoia reglementării și gestionării relațiilor dintre diversele grupuri de meșteșugari. Aceasta solicită modificarea mecanismelor puterii, până atunci exercitată în domeniul religiei, afacerilor militare și vânătorii. Anterior, organizarea oamenilor în grupuri se făcea cu ocazia unor evenimente temporare – accidentale sau sezoniere – cum ar fi o campanie militară, o expediție de vânătoare. Noile realități determină apariția supravegherii economice. Concentrarea acestor funcții de guvernare duce la o nouă semnificație a mecanismului puterii. Astfel, în faza târzie a comunității hamangiene, statutul social superior și puterea se bazau pe controlul circulației bunurilor pe de o parte, și al sistemului de relații dintre așezări și regiuni pe de alta – adică, controlul asupra tuturor relațiilor comerciale, de distribuție și de schimb. Reprezentanții acestei puteri se disting clar. Sunt înmormântați în cele mai bogate morminte din necropolele datate în ultima fază a culturii Hamangia. Statutul lor superior în structura socială este însemnat printr-o serie de indicatori – numeroase vase ceramice bogat ornamentate, bijuterii fin prelucrate și fastuoase, piese de podoabă din materii prime rare și valoroase – aur, cupru, malahit. Cel mai clar indiciu al puterii este toporul de luptă –sceptru, descoperit în palma individului îngropat în mormântul M.3 de la necropola Varna II.

Astfel, într-o perioadă relativ scurtă de existența – aproximativ 600 de ani – o cultură arheologică își trăiește metamorfoza de la un fenomen arhaic și întârziat, la un motor progresiv și conducător al proceselor economice și sociale în partea de Est a Peninsulei Balcanice. Dezvoltarea acesteia, însă, nu se oprește aici. Purtătorii culturii Hamangia dau naștere celui mai strălucit și dezvoltat fenomen preistoric din Europa – cultura Varna, în cadrul căreia, în cea de-a doua jumătate a mileniului al V-lea î. Hr., toate realizările sale vor deveni și mai strălucitoare și vor da impulsul inițial pentru dezvoltarea primei protocivilizații europene.